Cultură și tradiții

Ca şi în celelalte localităţi rurale din sudul Transilvaniei, datinile şi obiceiurile din comuna Păuca au constituit cadrul în care s-a plămădit întreaga producţie spirituală a localităţii. Atât obiceiurile legate de momentele principale din viaţa omului cât si cele legate de sărbătorile de peste an au ramas vii fiind practicate încă de întreaga comunitate sătească.

Naşterea, nunta şi moartea au o importanţă deosebită pentru locuitorii comunei Păuca, motiv pentru care acestea sunt sarbatorite cum se cuvine.

In trecut de Anul Nou fetele necăsătorite se strângeau în şezătoare şi „vrăjau”. Sub farfurii se punea cărbune, pâine, sare, pieptene, inel etc. Pe rând fiecare e chemat să ridice cate o farfurie prevestindu-i ce va lua în căsătorie: negricios, bogat, sărac colţos, frumos etc.

La Bobotează – Buţile (cetele) de feciori ce au petrecut în sărbătorile de iarnă în aceeaşi casă „taie turca”. în ce a constat acest obicei. Feciorii ies la „Buna” locul larg din mijlocul satului, unde se găseşte o fântână cu acelaşi nume. Aci joacă, se fac „mătăhăli” se văicăresc plângându-se că nu mai au turca, pe care se zice că „au tăiat-o” şi-i dau foc.

La Sânt-Toader se fierbe grâu. Copiilor li se fac colăcei (bădruleţi). în această zi copii se prind veri, văruţe. Se prind de urechi, învârtindu-se în jurul unui pom în care şi-au agăţat colăceii şi cântă.

Lăsatul Secului – (postului) în seara aceasta se hodaiţă, obicei străvechi cu adânci semnificaţii, astăzi destul de greu de descifrat. Feciorii juni şi copilandrii tăiau „furci” de salcie groase pe măsura puterii lor în care fixau snopi îndesaţi de paie şi le învârteau deasupra capului ca să vadă dacă prin mişcări repezi se rupe. Acest obicei este „năpasta” fetelor mai trecute, pentru că feciorii „înarmaţi” cu hodăiţele se urcă pe dealul cel mai apropiat de sat, le aprind şi ” învârtite în jurul corpului strigau despre fetele bătrâne care nu se mai mărită, despre fetele leneşe, necinstite, despre fetele care nu şi-au tors lâna. Se striga şi de feciorii nătărăi sau care „făceau rele” apoi în aceeaşi seară se petrecea cu joc şi voie bună pentru câ începând cu a doua zi nu se mai juca până la Paşti.

La Sâmbăta Floriilor în fiecare casă, femeile merg cu sălcii la mormintele celor dragi şi-i bocesc. Salcie se pune şi în poartă şi la geam.
În Vinerea Paştilor se aprind lumânări în cimitir la mormintele celor dispăruţi.
Paştile – A doua zi juzii însoţiţii de muzicant strâng din sat „copurile” (plata) de la fetele şi feciorii care joacă la „joc” .

La Sânt Georgi – se pune măceş în poartă, iar feciorii udă fetele.
În ziua de Ispas – se pune leuştean în poartă, în geam şi în grajd ca strigoii „să nu ia laptele vacilor”.

De Sânziene se împleteşte cunună sau peana din flori de sânziene şi se aruncă pe casă cu foarte multă grijă, pentru că celui căruia i-a căzut cununa, se zice, că ar muri în anul următor.

Adusul cununii. La terminarea secerişului fiecare gospodar înstărit aduce cununa. Cununa din spice de grâu era făcută în câmp şi adusă de obicei de fete tinere, care aveau un mare merit dacă reuşeau să ajungă acasă neudate.

Sf. Nicolae – începând cu 6 dec. feciorii în grupuri de 15 – 20 se organizează în „buţi” şi îşi găsesc o gazdă unde să petreacă sărbătorile de iarnă. Işi pregătesc colinzile şi turca (un jucător bun cu o mască de capră pe obraz şi acoperit cu cearceaf împodobit cu fâşii de hârtie colorată) cu care înainte de Crăciun se joacă la „Buna”.

In ajun de Crăciun, ţurca însoţeşte butea la colindat, prin sat. Fiecare gazdă colindată oferă colindătorilor un colac mare şi vin iar familiile membrilor butii dau şi carne şi cârnaţ pentru care judele (şeful butii) mulţumeşte gazdei. Cu peste 60 – 70 ani în urmă se obişnuia, ca a 2-a zi de Crăciun fetele să meargă la bute cu „pogacea” (plăcintă cu multe arome) ocazie cu care se organiza o mare petrecere. Din obiceiurile enumerate mai sus, o parte au dispărut, iar o parte s-au alterat. Se mai păstrează cultul pentru cei morţi, salcia şi lumânarea din preajma Paştilor.

Portul popular

Prin croi, structură şi ornamentică portu! popular din Bogatu se încadrează tipului specific podişului Secaşelor, zonă de tranziţie între Târnave şi Mărginimea Sibiului.

Pînă la începutul deceniului şase bărbaţii purtau cămaşă de cânepă sau bumbac, cioareci de lână (iarna) ori de bumbac în celelalte anotimpuri. Peste cămaşă se încingeau cu şerparul un brâu din piele lat de aproximativ 15-20 cm, ornamentat îndeobşte prin presare. Peste cămaşă îmbrăcau pieptare din piele de miel, sau din pănură neagră asemănătoare celor din Mărginime.Sumanul confecţionat din postav de culoare închisă completa îmbrăcămintea pe timp de ploaie sau iarnă.

Iarna bogăţeanul îşi acoperă capul cu căciulă neagră din piele de miel, iar vara cu pălărie neagră cu boruri mici. în ceea ce priveşte încălţămintea dominau bocancii. Femeile purtau ie cusută cu „brânel” (altiţă), poale, cătrinţe, pieptar, iar pe cap basma neagră cu ciucuri, încă din perioada interbelică se remarcă o înlocuire treptată a costumului bătrânesc local cu cel specific Mărginimii Sibiului. Astăzi portul mai apare doar sporadic la oamenii vârstnici, tineretul abandonându-l total.