Istoric

Deşi prima atestare documentară a localităţii este relativ târzie, anul 1309, dovezi ale locuirii pe aceste meleaguri datează din neolitic. De fapt, ele sunt descoperiri substanţiale ce aparţin culturii Petreşti. Aşezări aparţinând culturii Petreşti au fost atestate, până în prezent, în 62 puncte situate în Podişul Transilvaniei şi în zonele depresionare marginale. Dintre acestea, doar 17 au fost cercetate, între ele numărându-se şi Păuca.
Cultura Petreşti, cu cele trei faze (A, A-B şi B) se înscrie în cursul celui de-al lll-lea mileniu i. Hr., cu aproximaţie între anii 2700 (2600) şi 2100 (2000) adică pe o durată de circa. 500 – 600 de ani.

Aşezarea de la Păuca (Homm) aparţine mai ales primei faze (A) din dezvoltarea culturii Petreşti, materialele arheologice şi îndeosebi ceramica pictată din nivelurile I – II (Păuca – Homm), fiind caracteristice pentru etapele timpurii în evoluţia acestei culturi. Descoperirile de la Păuca (Homm) au scos la iveală tipul de locuinţe cu podină din lut galben, resturi de chirpici ars cu urme de bârne, identice cu cele descoperite la Daia Română, Jud. Alba.

Aşezarea de la Păuca (Homm) îşi continuă existenţa până în prima etapă a fazei A-B16 a culturii Petreşti. In locuinţa de la Păuca (Homm) din faza A, a fost descoperit un exemplar de figurină feminină din pastă cenuşie-gălbuie care „prin dimensiunile sale deosebite (20,5 cm. înălţime), prin aspectul său general masiv precum şi prin ornamentaţia sa specifică, statueta de la Păuca rămâne deocamdată o apariţie singulară în mediul neo-eneolitic transilvănean.

Tot in arealul respectivei locuinte s-au mai descoperit diferite lucruri ce atesta faptul ca ocupaţia locuitorilor era cultivarea plantelor (pleavă şi paie din grâu găsite în chirpici), creşterea animalelor (oase de bovine, porcine şi ovine găsite în locuinţe), dar şi meşteşugurile legate de confecţionarea uneltelor şi mai ales ceramica. Toporul de bronz tip „celt” descoperit la Pâuca în locul „Grincini” (sub vii), foarte aproape de „Homm”, ne dă dreptul să afirmam continuitatea aşezării de la Pâuca şi în epoca bronzului.

In perioada stapanirii romane (106-271), terioriul de astăzi al comunei era administrat de Legiunea a XIII-a Gemina, cantonată la Apullum. Dupa anul 271, când a avut loc retragerea stăpânirii romane (oficialităţi, armată) din Dacia şi aici a continuat să trăiască populaţia dacoromană în condiţiile impuse de necesitatea convieţuirii cu popoarele aflate în trecere sau cu cele care se statorniciseră temporar pe acest teritoriu.

Urmează o perioada de câteva secole în care, odată cu desăvârşirea procesului de formare a poporului român şi a limbii romane, are loc trecerea la orânduirea feudală. In secolul VI şl mai ales la inceputul secolului al Vll-lea a avut loc marea invazie a slavilor care trec in masa în sudul Dunării. O parte a slavilor a rămas şi pe teritoriul tarii noastre, dar, aflaţi pe o treaptă inferioară, au fost treptat asimilaţi de daco-romani. Cu asimilarea slavilor s-a încheiat şi procesul de etnogeneza romanească.

În secolul al IX-lea, sunt atestate în Transilvania primele formaţiuni politice statale de tip feudal (Banat cu Glad, Crişana cu Menumorut, şl pe Someş, Gelu). Păuca apare amintită pentru întâia oară la anul 1309 cu 1683 de locuitori. Bogatul Român (Bogaden, Olâh bogat, Nagykerek), este amintit pentru prima oară la 1296 cu 1480 de locuitori, fiind sat al capitlului bisericesc de Alba lulia.

Localitatile comunei sunt amintite intr-o serie de hrisoave si scrieri, acestea traind si participand la majoritatea evenimentelor importante din istoria tarii (unirea cu biserica Romei de la sfarsitul secolului al XVII-lea, rascoala lui Horea, Closca si Crisan, maghioarizarea romanilor, revolutia de la 1848, regimul dualist, lupta pentru eliberarea nationala si realizarea unitatii nationale a romanilor, primul razboi mondial, marea unire de la 1918, al doilea razboi mondial, regimul communist, revolutia de la 1989)